Incep povestea prin a va spune ca in martie 2015 luni eram o femeie normala, cu o familie frumoasa, in care aparuse si o minune de fetita, Maia Ioana....
Am citit si am intelea ca este extrem de important ca atunci cand se apropie prima aniversare a bebelusului sa mergi la un control ginecologic si la o ecografie mamara, drept pentru care am mers la medic. Ginecologic eram aproape vindecata.
La ecografia de san m-a vazut dr. Hortopan, care atunci era seful departamentului imagistica al spitalului C.I. Parhon din Bucuresti. Mi-a spus ca nu am nici o problema, drept pentru care am plecat linistita acasa. Nici nu pun la indoiala rezultatul ecografiei deoarece, in afara faptului ca a insistat foarte mult pe sanii mei, a vazut mii de femei ( sani) ecografic inainte si stia ce zice.
In luna iulie(4 luni mai tarziu) am descoperit accidental un nodul la sanil stang, in cadranul superior, spre axila. M-am mobilizat imediat si am mers la ginecolog, la ecografie de san si la mamografie.
Inca de la ecografie am stiut ca e cancer...
Am ajuns la IOB, la dr Popa, care m-a programat la internare in vederea interventiei chirurgicale pe 3 august.
Pe 6 august sufeream o operatie de san...sector cu reconstructie si extirparea statiei 1.
Diagnostic initial: tumora maligna stadiul 2a.
Recuperarea a fost destul de dificila, mai ales pentru ca Maia avea doar 1 an si 3 luni si avea nevoie sa fie luata in brate si mutata, urcata, etc.
La 13 zile de la operatie, adica pe 19 august, am inceput chimioterapia.
4 sedinte cu farmorubicin si inca 1-2 medicamente si inca 4 cu taxol si carboplatin.
In prezent am terminat chimioterapia si urmeaza sa incep radioterapie....
Asa cum mi-au zis, in 12 zile de la prima sedinta a inceput sa imi cada parul.
Asa ca am preferat sa renunt singura la el si l-am ras la o frizerie din coltul blocului. Ma pregatisem foarte bine psihic pentru etapa asta. Stiam ca va fi cumplit dar nu credeam ca o sa ma socheze mai tare decat aflarea diagnosticului. Si totusi...
In realitate nu pierderea parului m-a socat. Pentru ca totusi m-am dus sa ma tund zero, deci, undeva in subconstient consider ca a fost o actiune voluntara. Ceea ce a socat a fost pierderea genelor si srancenelor. P-astea nu le dai tu jos si nici nu te pregatesti psihic sa atati ca spanul din padure....
Femei tunse zero am mai vazut dar fara gene si sprancene mai rar.
In fine, exista creioane pentru desenat sprancenele si asta m-a mai ajutat sa invat sa traiesc aproape normal cu mine.
Astept analizele sa vedem cum stau.........................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu