Poate va suna banal, dar prima oara cand mi-au adus fetita in salon nu stiam ce sa isi fac. Era atat de mica si firava va ma gandeam ca am s-o frang daca o ating. Nu aveam curaj sa imi inchipui ca o voi schimba de scutec sau ca o voi spala, schimba de haine sau infasa vreodata. Imi era frica sa pun mana pe ea si in acelasi timp eram fascinata de micuta bucata din mine care parea ca zambeste in somn, simtind parca prezenta mea protectoare.
E primul meu copil si singurul pe care l-am vazut crescand pans acum.
Emotia pe care o traiam pentru va in sfarsit nu mai eram obligata sa o vad doar 5 minute pe zi printr-un gram, faptul ca in sfarsit puteam sa o ating si sa o strang in brate, ca in sfarsit imi vedeam fiica alaturi de mine, era si va ramane unica.
Am inceput incet, intai sa o schimb, apoi sa ii dau laptele, apoi sa o spal si sa ii dau medicamentele.
In primele zile ma temeam sa nu se inece... Dar incet am reusit!
Voi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu